Cu totii avem prioritati. Unii pun pe primul loc cariera, altii familia si asa mai departe. Eu zic ca prioritatile tin in primul rand de cei 7 ani de acasa si apoi de varsta. Cand esti in scoala te gandesti cum sa faci sa iei 10 (sau sa treci clasa – de la caz la caz). Apoi incepe munca, te gandesti cum sa inveti tot ce-ti cere seful, sa ai grija sa nu dezamagesti, apoi visezi la o promovare, la un salariu mai mare si asa mai departe pana ajungi aproape de pensie cand iti faci frumos un AMR si tot tai zilele ce par atat de multe..

In viata familiala, cand esti prea mic n-ai la ce sa te gandesti, apoi cresti, vrei sa pleci d-acasa, sa poti sa faci si tu o chindie fara sa te ascunzi de-ai tai, sa iti faci casa, sa poti sa umblii dezbracat(a) prin casa, sa iti faci familie, sa te poti iubi cu a ta jumatate in liniste. Apoi vine nunta, stai si iti faci planuri de nunta ca totul sa iasa roz, nu termini bine cu nunta si iti/va zboara gandul la un puradel. Si te ingrijesti de cresterea lui/a lor pana cand ii vezi mari si nu te mai asculta :)

Si stau si ma gandesc acum.. Cum poate cineva sa zica ca VIATA E PLICTISITOARE?