You are currently browsing the monthly archive for august 2008.
O poveste ruseasca zice cam asa. Erau doi copii ce se plimbau prin padure; la un moment dat apare ursul. Speriat, primul se catara in copac. Al doilea, nestiind ce sa faca, se tranteste la pamanat si-si puse mainile deasupra capului. Ursul vine la cel de jos, il miroase si pleaca. Primul copil coboara din copac si-l intreba pe cel ce ramase jos: Ce ti-a soptit ursul la ureche? Raspunsul lui este genial si probabil mult timp d-acum inainte imi va ramane in memorie: PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOASTE!
Am auzit azi la radio o reclama super (cel putin pentru mesaj). Zicea cam asa: Eroarea este sansa de a o lua de la capat si de a face acelasi lucru inc-odata, dar de data asta mai bine! Sau ma rog, pe acolo. Asta era ideea. O idee stralucita, optimista. Ideea este sa vezi si partea buna a lucrurilor. Sa fim un pic mai optimsti. Ce e cu atata pesimism? M-am saturat de lume care nu face decat sa planga. Frate, ai o problema ?! Nu mai plange ci incearca sa gasesti cat mai repede o solutie fiabila pentru ea. E mai bine asa, crede-ma pe cuvant. Bine, sa nu incepem acum cu totii sa visam ca totul e roz si va fi asa. Vorba aia, DUMNEZEU ITI DA, DAR NU-TI BAGA SI-N BUZUNAR!
Ce e aia ‘cel mai bun prieten’. Pentru mine este o expresie si nimic mai mult. Chiar exista o persoana in lumea voastra careia ii spuneti totul si care este acolo langa voi oricand si in orice conditii? Eu acelei persoane ii zic mama sau tata sau frate sau sora. In afara de ei, nu exista asa ceva (cel putin pentru mine). Aaaaa da, am prieteni buni care dac-ar putea m-ar ajuta indiferent de ora/situatie. D-aia le zic prieteni. Restul sunt cunostinte/amici ;) dar de aici pana la a-i spune totul unei singure persoane e cale lunga si pentru mine e si cu semnul interzis :D Imi place sa gandesc singur. Imi place ca atunci cand am o problema sa stau si sa gasesc solutia cea mai potrivita, nu sa ma plang tuturor ca vai domne ce mi s-a intamplat. Eu cred ca e mai de folos sa te calmezi, sa meditezi asupra problemei, sa cauti o solutie fiabila si s-o aplici. Aaa poti cere un sfat, doua, trei, o mie. Dar nu plange la o suta de usi ca pierzi timpul. Iubesc cuvantul abscons. Dupa ce cautati in dex, o sa intelegeti de ce :) Si ca o concluzie, ca sa nu ma intind prea mult, mai si ganditi oameni buni ca d-aia v-a dat Dumnezeu cap. Cereti un sfat, o parere, o idee dar voi puneti toate piesele cap la cap si dezlegati puzzle-ul ca doar e viata voastra. E usor sa faci ca altul si apoi sa-l tragi la raspundere. E foarte usor dar uitati ceva. E VIATA VOASTRA!
V-ati gandit.. macar o data in viata.. daca ati putea da timpul inapoi… ce ati face? Ce ati schimba? Cu siguranta! Ei bine, oarecum am aceasta sansa. Oarecum.. adica am fost sunat zilele trecut de fosul meu sef sa revin si am acceptat. Acum sunt aici, la noul loc de munca. Acum stau si ma gandesc ce am facut data trecuta, si o iau ca pe o a doua sansa sa fac treaba mai bine. A fost, este si sper ca va fi super bine aici. N-am nici o indoiala. Dar cred ca Dumnezeu mi-a aratat ca trebuie sa termin un ciclu, trebuie sa fac ceva aici, ceva ce n-am facut data trecuta. Oare ce? Aici, vorba aceea: TOATE-S VECHI, SI NOI IS TOATE!
Concubinaj, statul impreuna, oricum ia-ti spune, are si parti frumoase, si parti rele. Asa e peste tot. Asa e viata! Cel mai mult si mai mult la statul impreuna cu persoana iubita este dimineata cand te trezesti, te duci la baie si vezi 2 periute de dinti. Asta mi se pare FOARTE TARE FRATE!
Am gasit-o intamplator, cautand pe net cuvantul obosit, o tampenie d-a mea. Dar e super reusita fraza care zice cam asa: “vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna.. am lasat veghetori pentru tine o multime de stele”. Aceasta declaratie i-a fost scrisa lui Chivu. E frumos, n-am ce zice. Dar de ce oare unora le place sa traiasca in visare, si nu se trezesc la realitate. Fata asta are talent. Bravo ei! Dar de ce nu il materializeaza in viata reala, langa iubitul ei? I-ar face o mare surpriza.. Chiar daca tipul nu e romantic, ar aprecia ideea/tentativa, ar aprecia ca a incercat. Incercarea moarte n-are! Asa ca incercati, fiti mai atenti cu cei din jur, aratati-le cat ii iubiti, cat ii apreciati. Cand le-ati spus parintilor vostrii ca-i iubiti ultima data? Cand i-ai luat mamei tale o floare? Nu, nu de ziua ei/1 martie/8 martie sau mai stiu eu ce alta sarbatoare! Asa, fara motiv. Doar sa ii arati afectiunea ce i-o porti, sa ii multumesti pentru tot ce a facut pentru tine. Din punct de vedere legal, copilul nu are nici o datorie asupra parintilor. Parintii au datoria de a-l creste, a-i oferi o educatie samd. Copilul in schimb, face ce vrea. Nu e corect! Bine, o sa ziceti multi, dar copilul ‘n-a vrut’ sa se nasca, ci parinti l-au vrut. Emo, lasati-ma! Nici chiar asa! E prea departe.. si mie imi place zicala romaneasca: NEAMURILE ITI SUNT DATE, PRIETENII TI-I ALEGI SINGUR!
Cu totii avem prioritati. Unii pun pe primul loc cariera, altii familia si asa mai departe. Eu zic ca prioritatile tin in primul rand de cei 7 ani de acasa si apoi de varsta. Cand esti in scoala te gandesti cum sa faci sa iei 10 (sau sa treci clasa – de la caz la caz). Apoi incepe munca, te gandesti cum sa inveti tot ce-ti cere seful, sa ai grija sa nu dezamagesti, apoi visezi la o promovare, la un salariu mai mare si asa mai departe pana ajungi aproape de pensie cand iti faci frumos un AMR si tot tai zilele ce par atat de multe..
In viata familiala, cand esti prea mic n-ai la ce sa te gandesti, apoi cresti, vrei sa pleci d-acasa, sa poti sa faci si tu o chindie fara sa te ascunzi de-ai tai, sa iti faci casa, sa poti sa umblii dezbracat(a) prin casa, sa iti faci familie, sa te poti iubi cu a ta jumatate in liniste. Apoi vine nunta, stai si iti faci planuri de nunta ca totul sa iasa roz, nu termini bine cu nunta si iti/va zboara gandul la un puradel. Si te ingrijesti de cresterea lui/a lor pana cand ii vezi mari si nu te mai asculta :)
Si stau si ma gandesc acum.. Cum poate cineva sa zica ca VIATA E PLICTISITOARE?
Aseara am avut ceva treaba si pe la ora 1 ajung acasa, mai bine zis pe aleea din fata scarii. Bag garez masina in garaj si ma-ndrept spre scara. Din stanga, pac! O domnisoara. Fiind foarte obosit, nu bag de seama. Imi continui mersul. Ce coincidenta! In spatele ei, dupa ea. Dar toate acestea nu se opresc aici. Intra in scara. Scoate cartela deschide usa. Atunci (de lene de a scoate si eu cartela, ma grabesc si prind usa inainte de a se inchide). Imi arunca o privire la care-i raspund cu un sincer: buna seara! Si incepe sa urce. Ei bine, acu’ intrebarea mea este: Voi ce ati face in aceasta situatie? Habar n-am! Dar eu am preferat sa merg cam la 8 trepte in spatele domnisoarei pentru a n-o speria ca cine stie cine sunt si ce vreau sa-i fac. Altii probabil (cum mai intalnesc pe minunatele scari) ar fi mers fix in spatele ei, presand-o, fara a avea intentia de a o depasi. GANDITI-VA SI LA CEI DIN JURUL VOSTRU!
De ceva timp ma tot bate un gand. Sa ma mut la curte. M-am saturat de apartament. Vreau sa am curticica mea in care sa nu ma deranjeze nimeni, sa stau noaptea sa ma uit la stele (cum am facut in vacanta), sa stau afara pana tarziu in noapte, sa respir aer curat etc. Ce avantaje ar avea un apartament? Nu stiu. Nu m-am interesat, posibil taxe mai mici (desi daca-ti tragi un put in curte, scazi apa la costurile casei). Ce stiu cu siguranta e ca pretul unei case (acceptabile) este cu mult mai mic fata de un apartament. Teren: 40k EUR, casa inca vre-o 40, hai sa zicem 60, face 100k EUR. La banii astia iei un apartament de 2 camere decomandat, sau unul de 3 camere mic si-nghesuit. Pe cand la casa iti tragi 4 dormitoare si un living cat apartamentul ala tot. Oricum, TOTUL SE REZUMA LA POSIBILITATI.
100 + 1
20 august 2008 in File de jurnal | Tags: 1, 100, blog, comment, File de jurnal | Lăsați un comentariu
18 IULIE – 18 AUGUST. A trecut o luna de cand am inceput sa scriu pe acest blog. Statistici: 100 de vizitatori, 1 comentariu (al 2-lea e doar raspunsul meu). Unora o sa li se para putini, altora mult, habar n-am! Nici nu-mi pasa. Mie mi se pare foarte mult. Vad acest blog ca pe un jurnal. Un jurnal mai special unde nu scriu tot ce fac, de cate ori mananc, ce mananc si asa mai departe, ci doar unele trairi, evenimente etc. L-am facut ca sa ma descarc. Sa pot spune lucrurilor pe nume. Nu mi-a pasat niciodata daca cineva va citi. Acum se pare ca sunt. Habar n-am daca e cineva care revine sau sunt doar intrari aleatorii. Sincer? Nici nu conteaza :P Cine are ceva sa-mi zica, sa-mi scrie! N-o sa le multumesc celor care au intrat si nici n-o sa-i incurajez pe altii sa intre. E blogul meu. Doar al meu. SI ASA VA FI MEREU!